Studii care demonstrează eficiența

Cercetări Perfect Mind în domeniul Neuroștiinței cu efecte științifice demonstrate

cercetare cu EEG la Perfect Mind

Într-un laborator de Dezvoltare Cognitivă și Psihologie Aplicată dotat cu un EEG superperformant am testat două din programele noastre de Terapie prin Neurorezonanță sonoră. 

Am înregistrat activitatea electrică cerebrală în timp ce am audiat  CD 2 Sănătate Vindecare Armonie și programul Fără Anxietate din colecția CD 10 Fără Stres, Fără Anxietate. 

Pentru efectuarea testelor am utilizat o cască atașată pe suprafața scalpului, cu 64 de electrozi conectați printr-un amplificator de mare putere la un computer performant.

Neurostiinta - Perfect Mind

Două fenomene notabile au ieşit in evidenţă: pe de o parte sincronizarea neuronală, iar pe de altă parte răspunsul în frecvenţă al creierului.

Analiza finală a datelor înregistrate a pus în evidență faptul că predominanța activității cerebrale s-a stabilizat exact în benzile de frecvențe pentru care aceste programe au fost concepute.

Alexandru Cristian Perfect MIND teste cu EEG

La programul Fără Anxietate, activitatea cerebrală s-a stabilizat pe o frecvenţă de 8 Hz (banda alpha) în 10 min. de la începerea audiției, iar la Sănătate Vindecare Armonie activitatea cerebrală s-a stabilizat pe frecvenţa ţintă în banda theta în mai puţin de 15 min.

Acest lucru este foarte important, pentru că așa după cum se știe în Neuroștiință, această stabilizare a frecvenței undelor cerebrale în domeniile alpha și theta conduce la apariția stărilor modificate de conștiință.

Neurostiinta si Perfect Mind

Cercetările Perfect Mind în domeniul Neuroştiinţei continuă. 

 Rezultatele grafice alte testelor sunt chiar aici… ”Sincronia neuronală – un efect demonstrat pentru CD-urile Perfect Mind”. 

imagini de laborator

Mai multe despre efectele CD 2 Sănătate Vindecare Armonie – Preaudiază și cumpără aici ….

Mai multe despre efectele CD 10 Fără Stres, Fără Anxietate – Preaudiază și cumpără  aici ….

Sincronia neuronală - un efect demonstrat pentru CD-urile Perfect Mind

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi, activitatea electrică cerebrală se înscrie grafic prin anumite succesiuni de unde sinusoidale sau ascuţite, sincrone sau asincrone, ritmice sau aparent aleatorii.Deşi graficele pe care le vom insera fac parte dintr-o analiză ştiinţifică, şi pentru unii nu reprezintă ceva atractiv, totuşi pentru cei interesaţi traseele electroencefalografice obţinute pot fi chiar interesante şi sugestive.

Un astfel de test realizat într-un laborator de Neuroştiinţă dotat cu un EEG de foarte mare rezoluție, care poate culege date ale activității neuronale pe 256 de canale diferite, a pus în evidenţă aspecte inedite. Fenomenul de Sincronie neuronală, spre exemplu, este unul dintre aceste aspecte.

În studiul nostru am utilizat o cască atașată pe suprafața scalpului, cu 64 de electrozi conectați printr-un amplificator de mare putere la un computer performant.

Pregătirea pentru o examinare EEG presupune şi un aspect ce poate părea mai hazliu, dar nu este, pentru că în fiecare dintre cei 64 de electrozi se introduce un gel cu ajutorul unei seringi, gel care va face legătura dintre electrod şi scalp, exact ca în această imagine. Mai multe fotografii din timpul experimentului au fost inserate pe Blog.

Efectele ştiinţifice demonstrate la programele de Neurorezonanţă sonoră Perfect Mind

Iată câteva rezultate revelatoare obținute în urma studiului în care am folosit programul 3 „Scapă de Anxietate” din pachetul CD nr. 10 „Fără Stres și Anxietate”.
În primul rând, ceea ce s-a remarcat încă de la început este un fenomen de sincronie neuronală care a apărut după doar 10 minute de audiere a programului „Scapă de Anxietate”, fenomen care s-a menținut până la finalul audiției. Această Sincronie Neuronală reprezintă chiar mai mult decât sincronizarea emisferelor cerebrale (aspect care se regăsește implicit în acest studiu). Fenomenul de Sincronie Neuronală apare atunci când multe arii cerebrale (inclusiv din aceeași emisferă) încep să funcționeze sincron, în același timp. Două astfel de imagini cu înregistrarea traseelor EEG arată clar acest fenomen de funcționare sincronă prin structura foarte echilibrată și oscilația în fază a undelor cerebrale de pe aproape toate cele 64 de zone cerebrale de pe care s-au colectat date:
Poza: EEG-1 si EEG-2

sincronie neuronala perfect mind
sincronie neuronala perfect mind

Apariția fenomenului de sincronie neuronală este foarte importantă, pentru că într-o astfel de stare cerebrală foarte specială creierul începe să se asemene cu un fascicul laser. Un creier normal se comportă mai mult ca un bec care emite haotic raze luminoase în toate direcțiile, raze care au frecvențe diferite și sunt defazate între ele. Însă într-un creier sincronizat, energiile și procesele ce au loc în interiorul său se desfășoară sincronizat, coerent, în fază. Toate părțile creierului comunică atunci instantaneu unele cu altele. Acum pot să apară inspirații și idei chiar geniale. În această stare de sincronie neuronală, ceea ce gândim are o mult mai mare șansă să devină realitate. Pe de altă parte. această stare de sincronie și armonie cerebrală se difuzează apoi gradat în întreaga ființă generând o reechilibrare a funcționării tuturor organelor corpului.

creier corent minte concentrare focalizare mentala

Un alt fenomen pe care l-am verificat cu această ocazie este Răspunsul de Urmărire în Frecvență sau mai simplu spus răspunsul și acordul creierului pe frecvența cu care am realizat stimularea cerebrală. Programul de reducere a anxietății induce prin stimulare cerebrală o funcționare în banda ALPHA pe 8 HZ. Iată comportamentul creierului de-a lungul audierii în câteva imagini. În aceste imagini puteți observa distribuția undelor Beta (culoarea verde) și a undelor ALPHA (culoarea galbenă).
La începutul audierii, se remarcă o mare cantitate de unde Beta de 17 Hz distribuite în aproape tot creierul și unde ALPHA de 10 Hz în anumite zone: (poza: EEG-3)

acordul creierului pe frecventa alpha

În minutul 9, frecvențele Beta (cu verde) au dispărut, iar frecvenţa undelor Alpha (cele de culoare galbenă) a scăzut în jur de 9 HZ, au amplitudine mai mare şi sunt mult mai uniform distribuite pe suprafaţa creierului. (poza: EEG-4)

frecvente alpha CD Perfect Mind

În minutul 11 deja predominanța undelor ALPHA începe să se stabilizeze pe frecvența de 8 HZ.
(poza: EEG-5)

stabilizare in frecventa alpha

Distribuția undelor ALPHA stabilizate pe 8 HZ se vede mai bine în următoarea imagine.
(poza: EEG-6)

CD Perfect Mind

Acest lucru este foarte important, pentru că așa după cum se știe în Neuroștiință, stabilizarea frecvenței undelor cerebrale pe o anumită frecvență predominantă într-una din benzile alpha, theta, și delta conduce la apariția stărilor modificate de conștiință. Această stabilizare a undelor cerebrale dominante pe 8 Hz din banda ALPHA joase, ca urmare a utilizării programului audio „Scapă de anxietate” din colecția CD nr.10, indică o stare de relaxare profundă, în care sistemul imunitar reîncepe să preia controlul și în care se declanșează fenomene de regenerare.

Cercetări în laboratorul de Neuroștiință - Programul Sănătate Vindecare Armonie (CD 2)

În continuare prezentăm câteva rezultate ale testelor realizate cu programul audio Sănătate Vindecare Armonie (CD2). Acest program stimulează creierul atât în banda ALPHA cât și în banda THETA.
După nici 15 minute de la începerea audiției creierul deja s-a sincronizat activitatea în banda undelor THETA (culoarea roșie indică zone de maximă intensitate și amplitudine a undelor cerebrale).
(Poza: EEG-7)
theta CD Perfect Mind
Către finalul programului creierul funcționează preponderent simultan în benzile ALPHA şi THETA.
(Poza: EEG-8)
THETA si ALPHA cd perfect mind
Și în acest caz, stabilizarea undelor cerebrale pe frecvențe dominante în benzile ALPHA și THETA declanșează fenomene profunde de relaxare, regenerare și  autovindecare. Totodată menținerea unei preponderențe Theta facilitează accesul direct la nivel subconștient pentru a realiza astfel o purificare și totodată o reconfigurare benefică a subconștientului.

Imaginea următoare pune și aici foarte bine în evidență fenomenul de sincronie neuronală despre care am explicat mai sus la CD nr 10. Aici se evidențiază inclusiv echilibrarea emisferelor cerebrale.
În concluzie putem afirma că aceste rezultate prezentate aici foarte succint pun încă o dată în evidență eficiența programelor de stimulare cerebrală realizate de Perfect Mind.
eeg 9 sincronie neuronala
Alături de aceste dovezi cu caracter ştiinţific stau şi nenumăratele MĂRTURII prin care, de-a lungul timpului, clienții noştri precum și colaboratorii noștri medici și terapeuți ne-au confirmat beneficiile extraordinare pe care CD-urile Perfect Mind le au asupra sănătății și asupra stării de bine generale a ființei din toate punctele de vedere: fizic, emoţional, mental şi spiritual.
 
Despre efectele CD 2 Sănătate Vindecare Armonie – Preaudiază și cumpără aici ….

Despre efectele CD 10 Fără Stres și Anxietate – Preaudiază și cumpără  aici ….

Toate drepturile sunt rezervate de Perfect Mind. Este interzisă orice preluare de text sau imagini.

Aura energetică