Secretele succesului în Sugestie şi autosugestie

În momentul în care veţi începe să utilizaţi sugestia şi autosugestia, prin audierea sau repetarea mentală a anumitor fraze bine alese, veţi determina – în sensul cel mai concret al cuvântului – toate modificările pe care le veţi dori în viaţa voastră. Vigoarea morală a fiecăruia dintre voi se poate afirma tot mai plenar pe zi ce trece, iar hotărârea acţiunilor voastre va deveni absolută. Astfel puteţi să treziţi în voi optimismul, luciditatea spirituală, calmul, autocontrolul, detaşarea sau încrederea în succesul ce urmează să-l aveţi şi cuplând toate aceste deziderate, să ajungeţi la realizarea unor performanţe pe care nici nu le-aţi visat.
Sugestie si Autosugestie
Sugestia este un cuvânt des utilizat în relaţiile interpersonale, reflectând un fenomen cu dublu sens: orientat spre altcineva sau spre propia persoana, caz în care este vorba despre autosugestie. Aici trebuie să înţelegem un aspect foarte important. O sugestie primită din exterior nu are nici un efect decât cu condiţia de a se transforma în autosugestie în mintea subiectului. Oricât i-am sugera cuiva ceva, dacă mintea acestuia nu acceptă sugestia noastră transformând-o în autosugestie, ea nu va produce niciun efect.

Noi suntem sugestibili, adică avem acea aptitudine numită „sugestibilitate„. În dicţionarul de psihologie Larousse, aceasta se defineşte ca fiind capacitatea persoanei de a primi sugestii şi de a reacţiona la un semnal (care poate fi un obiect, un cuvânt etc.) în mod automat, fără participarea activă a voinţei. Cu alte cuvinte sunt stimuli personali sau din mediu care ne pot determina să facem ceva fără să ne propunem aceasta.

Unul dintre motivele principale pentru care atât de puţine persoane folosesc autosugestia este folosirea unei tehnici greşite. O sugestie devine activă, incorporată pe deplin în subconştient, doar atunci când depăşeşte factorul critic al minţii conştiente. Cu alte cuvinte când suntem într-o stare modificată de conştiinţă numită stare de Hipersugestibilitate. De aceea pentru a folosi autosugestia este necesar să obţinem această stare.

Cea mai frecventă greşeală în folosirea autosugestei este repetarea conştientă a sugestiei ce devine ca o mantră. Atât timp cât folosim mintea conştientă, acea sugestie rămâne în zona minţii conştiente fără a ajunge în subconştient. Va ajunge totuşi acolo prin condiţionare, prin repetare asiduă, dar nu atât de rapid cum ne-am dori.

Secretul succesului în utilizarea autosugestiei constă în 2 etape:

Monoideism

1. Prima este de a satura mintea conştientă repetând de mai multe ori sugestia respectivă (Monoideism).

2. Cea de-a doua etapă este depăşirea factorului critic (adica intrarea în faza Hipersugestibilă) pentru ca sugestia aflată deja în mintea conştientă să pătrundă în subconştient ocolind factorul critic, acea zonă în care se manifestă filtrul minţii şi unde încă mai poate acţiona voinţa.

Dacă autosugestia făcută va reuşi să prindă rădăcini în subconştientul tău, adică dacă acesta (subconştientul) îşi va însuşi ideea indusă, vei fi uimit să vezi cât de rapid se va produce lucrul pe care ţi-l doreşti. Merită să remarcăm în treacăt că ideile autosugerate au ca specific faptul că acţionează în locul nostru, iar noi nu putem şti de existenţa lor decât prin efectele pe care le produc în viaţa noastră. Dar mai presus de toate (şi această recomandare este absolut esenţială), voinţa nu trebuie să intervină în practica autosugestiei, căci dacă ea nu este de acord cu imaginaţia, respectiv dacă ne gândim: „Doresc ca acest lucru să se producă”, dar imaginaţia ne răspunde: „Oi vrea tu, dar aceasta nu este posibil”, nu numai că nu vom obţine situaţia dorită, dar vom obţine chiar situaţia contrară.

Această observaţie este fundamentală şi ea explică de ce rezultatele obţinute sunt atât de nesatisfăcătoare atunci când oamenii încearcă doar să îşi reeduce voinţa pentru a atinge anumite obiective. Ei ar trebui să-şi reeduce în primul rând imaginaţia, nu voinţa. Prin această afirmaţie nu dorim să minimanizăm importanţa voinţei ci să înţelegem anumite mecanisme subtile care sunt angrenate în acest proces de transformare. Când vorbim de voinţă, în acest context, ne referim la voinţa umană obişnuită care se manifestă la 99,9 % dintre oameni. La acele rare fiinţe umane unde voinţa divină, supramentală s-a trezit aceste aspecte menţionate anterior nu mai sunt valabile. Însă pentru marea majoritate a oamenilor, sunt pe deplin valabile următoarele legi:

1. Atunci când voinţa şi imaginaţia se află în conflict, cea care prevalează este întotdeauna imaginaţia, fără nicio excepţie;

2. În orice conflict între voinţă şi imaginaţie, forţa imaginaţiei este proporţională cu pătratul forţei voinţei;

3. Atunci când voinţa şi imaginaţia sunt în acord, rezultanta nu reprezintă suma lor aritmetică, ci produsul lor;

4. Imaginaţia poate fi controlată.

Puterea Imaginatiei

Metoda de lucru

Anterior am menţionat cele două aspecte esenţiale pentru atingerea succesului în practica Sugestiei şi Autosugestiei: Monoidesmul şi Hipersigestibilitatea.

1. Monoideimul

Principiul aici este următorul:
– Omul nu se poate gândi la mai multe lucruri deodată. Două idei se pot intersecta în mintea noastră, se pot succeda rapid, dar nu se pot suprapune.
– Orice gând care ne ocupă în totalitate mintea devine adevărat pentru noi şi are tendinţa să se transforme în acţiune şi să devină real.

Atunci când practicaţi este necesar să lăsaţi atenţia să fie absorbită complet de sugestia pe care o repetaţi mental sau cu voce tare sau atunci când audiaţi o înregistrare audio cu sugestia respectivă. Este necesar să simţiţi că va lăsaţi complet „inundaţi” de acea idee (sugestie) fără imixtiunea unor gânduri străine, ceea ce facilitează apariţia Monoideismului. Ne apropiem astfel de condiţia care determină în principal eficacitatea unei sugestii: ocuparea exclusivă de către aceasta a câmpului gândirii.

Monoideismul presupune că în momentul în care vă autosugestionaţi, să nu existe în adâncul vostru o contrasugestie mai mult sau mai puţin negativă. Credinţa (care „face minuni”) este caracterizată de absenţa completă a vreunei contrasugestii negative. Aşteptarea încrezătoare a reuşitei, este caracterizată, de asemenea, de ceea ce am numit absenţa unei contrasugestii negative.

Există o lege care stă la baza obţinerii a tot ceea ce ne dorim. Aceeaşi lege stă însă şi la baza obţinerii a ceea ce nu ne dorim. Această lege este numită Legea Atracţiei. Dar ea este, de fapt, guvernată de Legea Rezonanţei. Această lege spune că ceea ce se aseamănă se atrage.

Voi sunteţi asemeni unui magnet viu. Atrageţi în viaţa voastră oameni, situaţii şi circumstanţe care sunt în armonie (care corespund, sau care se aseamănă din punct de vederea al vibraţiei) cu gândurile voastre predominante. Orice găzduiţi preponderent în mintea voastră veţi ajunge apoi să trăiţi. Aici este necesar să înţelegem un aspect foarte important.

Dacă doriţi să vă transformaţi într-o anumită direcţie, dacă vă doriţi ceva anume este necesar să acordaţi o atenţie din ce în ce mai mare acestei dorinţe până când veţi reuşi să includeţi vibraţia dorinţei voastre în vibraţia pe care o emiteţi în mod curent. Pentru că doar vibraţia pe care o emiteţi permanent, este vibraţia la care răspunde legea rezonanţei.

Pentru a înţelege şi mai bine, imaginaţi-vă că aveţi un fel de sferă (să-i spunem aură) care vă înconjoară şi că înăuntrul ei se află toate vibraţiile pe care voi le emiteţi. Legea atracţiei răspunde prin rezonanţă la tot ceea ce se află înăuntrul acestei sfere. Este important să înţelegeţi că toate scopurile, visele şi dorinţele vostre se află în afara sferei voastre de vibraţie. Dacă ele ar fi înăuntrul sferei voastre de vibraţie deja aţi avea toate aceste lucruri sau aptitudini şi v-ati bucura de ele. Astfel menţinerea constantă a unei idei forţă în minte şi implemetarea ei cât mai eficientă în subconştient ne va trasforma curând într-un magnet care va atrage acea realizare în viaţa noastră.

2. Hipersugestibilitatea

Pentru a ne plasa sub influenţa gândurilor pe care dorim să le realizăm, este indicat să ne aflăm într-o stare psihică cât se poate de receptivă. O asemenea stare, aşa după cum s-a mai menţionat, este starea de hipersugestibilitate, în decursul căreia orice activitate a sferei conştientului încetează cedând locul subconştientului care receptează în mod pasiv sugestia. Aceasta va fi o condiţie mentală analoagă celei pe care ca trebui să o obţineţi de fiecare dată când doriţi să audiaţi o înregistrare cu sugestii sau să vă autosugestionaţi; o condiţie caracterizată prin somnolenţă, pasivitate cât se poate de completă a facultăţilor conştiente: voinţa, judecata, raţiunea, etc. Să ne amintim că, în timpul autosugestiei, subconştientul trebuie să poată fi impregnat numai cu acele idei pe care doriţi să le absoarbă, fără ca alte idei parazite sau chiar antagoniste cum ar fi reflexiile, analizele mentale, judecăţile, contestaţiile… să se amestece în proces.

Aşadar, dacă conştiinţa voastră a decis ce sugestii vă vor aduce modificările dorite şi judecata voastră a decis că trebuie să faceţi o şedinţă de autosugestie, voinţa voastră va acţiona la început pentru a vă destinde şi relaxa muşchii; apoi, lăsaţi să adoarmă aceste facultăţi, nepăstrând decât un uşor contact cu conştiinţa prin care atenţia voastră concentrată asupra acestui singur punct va reţine ideile sugerate.
Programe Perfect Mind pentru Subconstient
Există mai multe metode prin care se poate atinge această stare specială de Hipersugestibilitate. Una dintre cele mai eficiente metode este stimularea cerebrală cu ajutorul unor programe audio dedicate care induc la nivel cerebral o predominanţă a undelor THETA şi sincronizarea funcţionării emisferelor cerebrale. În această direcție vă recomandă programele noastre Perfect Mind. În absenţa unor astfel de programe putem recurge la alte metode. Recomandăm în continuare o astfel de metodă.

Pentru a ajuta obţinerea stării psihice favorabile, aşezaţi-vă în semiobscuritate sau, chiar mai bine, într-o obscuritate atenuată de licărirea unei veioze, licărire care are rolul de a imobiliza privirea. Această sursă de lumină va fi deci amplasată în aşa fel încât să distragă ochiul fără a-l obosi. Tic-tacul atenuat al unui ceas ajută, de asemenea, la obţinerea pasivităţii mentale.

Apoi realizaţi o relaxare completă rapidă a întregului corp. Veţi pătrunde astfel gradat într-o stare de destindere completă a muşchilor corpului şi a minţii. Lăsa-ţi să se deruleze în imaginaţia voastră de mai multe ori imaginea cuvântului „imobil”, „imobil”, „imobil”, „imobil” etc. Alungaţi orice tensiune din fiinţa noastră. Lăsaţi-vă sub influenţa cuvântului care exprimă această imobilitate, această destindere musculară şi nervoassă la care aspiraţi. Nu faceţi niciun efort de atenţie.
Programe Perfect Mind de Relaxare
O toropeală, însoţită de o senzaţie de pierdere a greutăţii, vă vor cuprinde treptat. Vă veţi simţi aproape la fel ca în acea stare de toropeală plăcută care precede somnul sau acea stare de moleşeală prin care se trece de la starea de vis la starea de veghe.

Această stare, care suprimă aproape în totalitate activitatea psihică conştientă, lasă liber accesul spre subconştient căruia îi vom transmite sugestii în funcţie de rezultatul pe care dorim să-l obţinem.

Înainte de a începe să repeţi sugestiile sau să le audiezi de pe o înregistrare, repetă-ţi mental că toate cuvintele pe care le vei rosti, sau toate sugestiile pe care le vei auzi în continuare de pe o înregistrare audio vor pătrunde în mintea şi în subconştientul tău, se vor imprima acolo şi vor rămâne de-a pururi active în subconştient de unde vor continua să acţioneze pentru totdeauna.

Rosteşte apoi cuvintele autosugestiei într-o manieră simplă, aproape copilărească, într-un mod cât mai mecanic şi fără a depune nici cel mai mic efort. Pe scurt, formula trebuie repetată pe acelaşi ton cu care sunt recitate de regulă litaniile. În acest fel, sugestia va pătrunde mult mai uşor în subconştient, care va trece imediat la acţiune pentru a o transpune în practică.

Chiar şi în cazul în care veţi utiliza sugestii înregistrate pe un suport audio, este bine dacă din când în când veţi face şi şedinţe de autosugestie folosind sugestiile de pe CD chiar voi înşivă, prin repetare mentală.

În afara acestor şedinţe de autosugestie dedicate, realizate în stare de relaxare profundă, mai puteţi recurge de fiecare dată când aveţi posibilitatea la repetarea acelor sugestii (sau la audierea înregistrării de care dispuneţi) şi în timpul unor activităţi care sunt oarecum mecanice în care mintea este ocupată cu aspecte repetitive. În felul acesta puteţi diversifica practica şi veţi accelera astfel succesul.

Durata şi frecvenţa şedinţelor

Nu există impedimente pentru a prelungi fiecare şedinţă mai mult de o oră, cu un minim, să zicem de circa 20 de minute. Seara, chiar înainte de a dormi, este cea mai recomandată perioadă pentru practicarea autosugestiei, întrucât inconştientul este bine impregnat de o ideea care îşi desăvârşeşte opera în timpul somnului, o stare, prin excelenţă pasivă.

Frecvenţa şedinţelor este mai importantă decât durata lor. Este mai bine să vă autosugestionaţi de trei ori pe zi câte 10 minute, decât să o faceţi câte o oră la fiecare două sau trei zile. Practica a demonstrat că forţa sugestiei constă în repetiţie. 

Consideraţii finale

Anumite rezultate, câteodată spectaculoase, au loc instantaneu, în timp ce alteori, pentru a determina apariţia unor efecte în aparenţă nesemnificative este necesar un număr mare de şedinţe.  Sugestibilitatea variază de la persoană la persoană. Cu toate că practica a stabilit modalităţile de folosire a autosugestiei, nu se poate determina cu precizie un raport între durata şi frecvenţa procedeului şi rapiditatea rezultatelor.

Ceea ce trebuie reţinut este că nicio tentativă nu este inutilă şi că dacă autosugestia se practică constant, chiar şi în condiţii defectuoase, există totuşi certitudinea absolută că avansăm spre rezultatul dorit. Dacă nu observăm imediat – sau nici măcar după mai multe încercări – o schimbare notabilă, trebuie să ne amintim că o sugestie dă roade la un termen anume. Autosugestionându-vă, vă fixaţi în subconştient, sub formă de idei şi imagini, catalizatori care vor genera un travaliu intern, ale cărui consecinţe nu le puteţi observa decât în ultima fază. De aceea, aveți multă răbdare și continuați să lucrați cu voi înșivă până când rezultatele își vor face apariția.
Succes 

Programele ptr. RECONFIGURAREA SUBCONȘTIENTULUI AICI

Orice preluare va conţine sursa: link-ul integral al articolului și numele articolului. 

Distribuie:

Facebook
Twitter
LinkedIn